Musicalul ”Fantoma de la Operă” a încheiat, duminică, o stagiune record de 35 de ani, pe Broadway când, pe fondul previziunilor că spectacolul va reveni, într-o zi, membrii distribuției, cu ochii în lacrimi, au făcut un ultim salut, salut alături de starurile originale.
Compozitorul Andrew Lloyd Webber a dedicat ultima reprezentație de pe Broadway, fiului său, Nicolas, care a murit luna trecută de cancer gastric.
”În ultimele câteva luni, nu cred că... niciunul dintre noi, s-a gândit că ”The Phantom”, se va stinge cu atâta vâlvă, așa cum s-a întâmplat. Așa că, poate că s-ar putea să se întoarcă, nu se știe niciodată...”, a declarat Lloyd Webber unui public numeros de pe scenă, după spectacol.
”Nici că ea putea să iasă cu o interpretare mai bună”.
Producția sa, a cărei dată de închidere a fost stabilită, anul trecut, în urma unei scăderi drastice a vânzărilor de bilete, este bazată pe un roman de Gaston Leroux.
Regia originală a fost semnată de Harold Prince, iar în rolurile principale au jucat legendele de pe Broadway, printre care Michael Crawford, care a fost primul care a interpretat Fantoma, Sarah Brightman și Judy Kaye.
Acțiunea are loc în secolul al XIX-lea și spune povestea cântăreței de operă aspirante Christine Daae, care este învățată de misterioasa Fantomă, să își perfecționeze abilitățile vocale. Cu toate acestea, lucrurile iau o turnură întunecată atunci când Fantoma o alege pe Christine ca muză, iar acesta se îndrăgostește de binefăcătorul de artă Raoul.
O piesă de bază pe Broadway, cu aproape 14.000 de reprezentații de la debutul său în 1988, spectacolul a câștigat peste 70 de premii importante.
Brightman, care s-a alăturat, duminică, membrilor distribuției pe scenă, a descris producția ca fiind ”o piesă foarte specială”.
”Fiind acolo la începuturile sale, a fost scrisă ca o cantitate uriașă de dragoste și pasiune și înțelegere a sufletului uman, de fapt. Așa că, cred că acesta este motivul pentru care oamenii sunt atât de conectați la ea”, a declarat ea pentru Reuters pe covorul roșu.
”Cred că oamenilor le va lipsi atât de mult încât...se va redeschide la un moment dat. Asta este instinctul meu în legătură cu asta”.