
LVMH, cea mai mare companie de lux din lume, a raportat o creștere de 17% a vânzărilor în primul trimestru, mai mult decât dublu față de așteptările analiștilor, în condițiile în care China și-a revenit puternic după blocajele COVID-19.
Vânzările companiei franceze, care deține casele de modă Louis Vuitton și Dior, precum și brandul de coniac Hennessy și casa de bijuterii americană Tiffany, s-au ridicat la 21.04 miliarde de euro (23.10 miliarde de dolari), pentru cele trei luni până la sfârșitul lunii martie.
Creșterea de 17% înregistrată pe o bază organică, care elimină efectul fluctuațiilor valutare și al achizițiilor, a fost comparată cu așteptările analiștilor, care estimau o creștere de 8%, potrivit unui sondaj Visible Alpha.
LVMH a precizat că vânzările din primul trimestru au crescut cu 14% în Asia, cu excepția Japoniei, comparativ cu un declin de 8% în trimestrul patru al anului trecut, iar grupul a declarat că se așteaptă ca China să fie motorul creșterii în 2023.
Bilanțul a fost mai oscilant în Statele Unite, unde cererea puternică, care a impulsionat casele de modă europene, anul trecut, dă semne de diminuare, în special, în rândul cumpărătorilor mai tineri și cu cheltuieli mai mici.
Vânzările din Statele Unite au crescut cu 8% în acest trimestru, mai mult decât se așteptau analiștii, dar șeful financiar al LVMH, Jean – Jaques Guinoy, a declarat că cea mai mare parte a acestei creșteri s-a datorat activității dinamice a lanțului de magazine de frumusețe Sephora, mai puțin exclusivist.
”În rest, afacerile înregistrează o oarecare încetinire”, a mai precizat acesta, invocând o cerere mai slabă pentru moda și articolele de modă și marochinărie, precum și pentru bijuterii.
LVMH a realizat 27% din veniturile sale din 2022 în America și 30% în Asia, cu excepția Japoniei.
Acțiunile LVMH au crescut cu 23% de la începutul anului, depășind o creștere de 14,5% a indicelui francez blue – chip și oferind grupului de bunuri de lux o capitalizare de piață de 420 de miliarde de euro – dublu față de nivelul de acum trei ani – consolidându-ți poziția de cea mai valoroasă companie din Europa.