top of page

Mărțișor



Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit, dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor popoare învecinate. Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, ceea mai reprezentativă fiind ghiocelul. Obiceiul de mărțișor a fost propus într-un demers colectiv de către Bulgaria, Macedonia de Nord, Moldova și România și inclus în Lista reprezentativă a elementelor patrimoniului cultural imaterial al umanității a UNESCO, în 2012, ca, eveniment culturale asociate cu sărbătorirea zilei de 1 martie”.


Istoric


Originile mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar prezența sa atât la români, cât și la bulgari (sub numele de Martenița) este considerată ca fiind datorată substratului comun daco-tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la ultimii, deși legendele populare îi dau alte origini. În mitologia modernă a bulgarilor mărțișorul ar fi legat de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 681, dar numele latin indică altceva. Se mai consideră, de asemenea, că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată de către culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu însemnând război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea. De asemenea, există echivalentul trac al festivalurilor - Marsyas Silen.


Cercetări arheologie efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete, asemănătoare cu mărțișorul, datând de acum cca. 8.000 de ani. Amuletele, formate din pietricele vopsite în alb și roșu, erau purtate la gât. Documentar, mărțișorul a fost atestat, pentru prima dată, într-o lucrare a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova și Bucovina mărțișorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață albă și roșie, și era purtat de copii în jurul gâtului. Fetele adolescente purtau și ele mărțișor la gât, în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca, mai apoi, să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor. La acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și îl atârnau de creanga unui copac, iar moneda o dădeau pe caș. Aceste „ritualuri”, asigurau un an productiv.


În zilele noastre Mărțișorul este făcut din șiruri de mătase, în culorile alb și roșu.


Înainte de secolul al XIX-lea, erau folosite diverse culori:

  • alb-negru în Mehedinți și în comunitățile de aromâne;

  • roșu în Vâlcea, Romanați, Argeș, Neamț și Vaslui;

  • negru și roșu în Brăila;

  • alb și albastru în Vrancea

  • în mai multe culori în zonele din sudul Transilvaniei și Moldova.

De asemenea, materialul folosit ar fi putu fi lână, in, bumbac sau mătase.



În Prezent


Astăzi, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se spune că, dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va îndeplini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.


În unele județe ale României, mărțișorul este purtat doar primele două săptămâni. Aproape fiecare regiune a avut un interval de timp diferit, pentru cât trebuie păstrat, variind de la 2-3 zile în regiunile Iași și Moldova, până la 2-3 luni în regiunile Vâlcea și Oltenia. De foarte multe ori, sfârșitul acestei perioade a fost asociat cu semnele primăverii în lumea naturală: întoarcerea păsărilor călătoare, precum rândunelele și berzele albe, înflorirea pomilor fructiferi (cireș, măr), înflorirea trandafirilor sau cu următoarea sărbătoare semnificativă din calendar.


Când obiectul este îndepărtat, se obișnuiește să se lege de o ramură a unui copac sau să se așeze pe un gard, ca dar pentru păsările migratoare, care se întorc din sud. Mai rar, la nor de Dunăre, dar, adeseori înregistrată în Dobrogea era practica de a lăsa Mărțișorul sub o stâncă, tipul de insecte găsite la fața locului fiind interpretat ca prevestiri; în alte zone aruncându-se într-un izvor sau râu (Gorj), sau chiar arzându-l. Astăzi, acestea sunt păstrate ca suveniruri.


În localitățile transilvănene, mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că, astfel se pot speria duhurile rele. În județul Bihor, se crede că, dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși. În Banat, fetele se spală cu zăpadă, pentru a fi mereu iubite. Tot aici, dar și în Bucovina, fetele sunt cele care oferă mărțișoare băieților (în mod tradițional, mărțișoarele sunt făcute de ele însele). În Dobrogea, mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer, pentru ca fericirea să fie mare și înaripată. În zona Moldovei, Maramureș, Bucovina, Banat și Bistrița - Năsăud, pe 1 martie se oferă mărțișoare băieților de către fete (în mod tradițional, mărțișoarele sunt făcute de ele însele), aceștia oferind la rândul lor fetelor mărțișoare sau mici cadouri de 8 martie.


Răspândire


Sărbătoarea mărțișorului este o tradiție caracteristică Peninsulei Balcanice și se poate întâlni în zona Balcanilor, la aromâni și megleno-români, precum și la bulgari, care o numesc Martenița, dar și în Macedonia de Nord, Grecia de Nord și zonele Golo Burdo și Prespa din Albania. Alte comunități, care mai practică variații locale ale acestui obicei sunt turcii din regiunea Ohrida, grecii din nordul Greciei, insulele Rodos, Dodecanez și Karpathos.



Mituri Ale Mărțișorului


Voinicul Care A Eliberat Soarele


Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ, în chip de fată preafrumoasă. Dar un Zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci, păsările au încetat să încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul Pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului, după luptele grele pe care le avusese. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei - vestitori ai primăverii. Se spune că atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie. Culoarea roșie simbolizează dragostea pentru frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă simbolizează ghiocelul, prima floare a primăverii.



Lupa Primăverii Cu Iarna


Conform unui mit, care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât sa-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și genul să distrugă floarea. Ghiocelul a înghețat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cazul mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, cazând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele ei roșu pe zăpada albă.


Fratele Și Sora Hanului


”Legenda Mărțișorului este foarte veche, datând pentru Bulgari din perioada primului han. Pe când sora sa și fratele său se aflau în prizonierat, hanul le-a trimis un șoim, care avea legat de picior firul de ață albă înroșit de sângele fratelui său, pentru a-i da de veste hanului despre moartea fratelui. La aflarea veștii, de durere, hanul a poruncit ostașilor să poarte un fir de lână albă și unul de lână roșie pentru a-i feri de necazuri, eveniment care ar fi avut loc la 1 Martie 681.


1 view0 comments
bottom of page